Despre Licensed With Style
Cum a început călătoria și unde am ajuns.
Acest proiect mi-a eliberat viitorul și m-a ajutat să las în urmă tot ceea ce nu era cu adevărat aliniat cu mine. M-a ajutat să dau un sens mai profund lucrurilor, să creez ceea ce îmi doream; să fie mai mult decât „Doar o lucrare de licență”.
1. Humble beginnings
Totul a început, bineînțeles, cu facultatea.
Terminând liceul, din dorința de a face ceva mai mult cu viața mea, am hotărât să merg la facultate. Pentru că pasiunile erau limitate și existau numai câteva materii care îmi plăceau și la care mă pricepeam, am ales o facultate care părea că mă va stimula intelectual.
Așa am ales facultatea de informatică.
2. Restanța
Materiile de la facultate m-au lovit în moalele capului.
Nu numai că ceea ce am învățat în 4 ani de liceu la informatică mi-au servit doar un semestru la o singură materie, dar până la sfârșitul primului semestru am ajuns să pic și un examen. Moralul era la pământ și mai ales rușinea de a le cere bani părinților care deja se întindeau la maxim pentru a asigura situația financiară întregii familii. Până la urmă am scos-o la capăt, dar din al 2-lea semestru deja căutam modalități de a obține bani. Începusem să aud despre colegi care își găsiseră un job, fără să aibă prea multă experiență.
Așa mi-a venit ideea de a mă angaja și eu undeva.
3. Primul interviu
După pregătirea unui CV aproape gol, am ajuns la primul interviu.
De la colegi, știam că firma aceea angajează și plătește destul de bine (pentru nevoile unui student). Dar la interviu lucrurile nu au mers atât de bine. Fiind doar în al 2-lea semestru din anul 1, noțiunile nu erau atât de bine fixate în mintea mea și nu știam să dezvolt prea bine ideile pe care le aveam. Interviul a fost picat. Din disperare, am încercat un job la un call-center foarte shady – nu numai că nu exista contract de muncă, dar uneori eram puși să folosim numărul propriu de telefon și oamenii nu rezistau mai mult de 4-5 zile.. După o săptămână în care au început să mă sune oameni dubioși pe număr personal, am decis să renunț și eu la acel job. Venise vacanța de vară și fără job nu aveam posibilitatea de a rămâne acolo. Cu coada între picioare și încrederea la pământ, m-am întors la casa părintească.
Așa mi-am dezvoltat adicția pentru jocuri video.
4. Joburile și licența
Încă un an a trecut, iar la sfârșitul primului semestru, a apărut un curs.
Fiind pe game development și existând posibilitatea unui job, m-am înscris. Eram foarte interesată și chiar am învățat foarte multe acolo. După curs și un interviu în care au evaluat cunoștințele despre fizică, logică și au măsurat IQ-ul, am găsit în sfârșit un job. Plătit cu minim pe economie, full time, dar era un job! În încercarea de a echilibra orele de muncă și facultatea, mult mai multe restanțe s-au adunat; dar de data asta exista satisfacția că am și unde să aplic noțiunile de la facultate – în sfârșit le vedeam sensul!!
Așa am ajuns să tot amân materii și restanțe, să schimb joburile pentru ceva mai avansat și mai bine plătit… Și să termin materiile la facultate în 6 ani, în loc de 3. Speranța a existat pe parcursul anilor, dorința a fost acolo, am lucrat cu 2 profesori la 3 lucrări de licență.. Dar nici una nu a mers până la capăt, chiar dacă ideile erau interesante (în anul 3 – un sistem informatic special pentru un spital de oncologie – amânat de către spital, în anul 5 – un mod de a vizualiza structurile de date, în anul 6 – un fel de photoshop online)… Cu materiile promovate, nu trebuia decât să găsesc timp.. sau așa credeam – până când m-am lovit de întrebările magice „Ce există pe piață? Cum este unic acest proiect? Cu ce se diferențiază de altele?”
Așa m-am blocat din lipsa de originalitate și am amânat licența pe timp nedeterminat.
5. Dezvoltarea personală
După un timp, la ultimul job, team leadul mi-a recomandat un curs de „soft skills”.
Lucrând în corporație, ca inginer software și consultant, pe un proiect ce colabora cu echipa de dezvoltare de la Microsoft, dezvoltarea abilităților de comunicare a devenit o prioritate. Era foarte important să știi cum să te exprimi atunci când prezinți demo-uri cu produsul în față a sute de persoane. Atunci a fost primul meu contact cu tutoriale și cărți pe dezvoltare personală. „Effective Business Communication” și „How to win friends and influence people” au deschis o pasiune pe care nici nu știam că o am.
Cu noua încredere dobândită, și cu 5 ani de experiență în IT, am hotărât să îmi deschid propria firmă de jocuri. Mi-am dat demisia, aveam planul făcut, idei de aplicații, tot.. (târziu am aflat că îmi lipseau abilitățile de management, disciplina față de mine însumi și fortitudinea mentală). La 13 zile de la demisie, am clacat și mi-am căutat joburi ca freelancer. Presiunea dată de conștientizarea lipsei unui venit stabil m-a dezechilibrat total. Norocul meu a fost că am descoperit evenimentele de dezvoltare personală a unei organizații de psihologie. După 2 workshop-uri, mi-am dat seama că asta este calea pe care am nevoie să merg pentru a-mi vindeca lipsa de încredere și dificultatea de relaționare cu ceilalți.
Așa am ajuns să încep un curs de formare de 2 ani pentru a deveni psihoterapeut sistemic de familie și cuplu.
6. Licența cea adevărată, de data asta
După multe suișuri și coborâșuri, s-au apropiat ultimele 6 luni de formare.
Acum eram altcineva. Făceam freelancing de ceva timp ca inginer software, am parcurs zeci de alte cursuri de specializări pe dezvoltare personală și se apropia momentul adevărului, în anul pandemiei: „Ce urmează după ce termin formarea?”. Întâmplător m-am împrietenit cu o altă cursantă, care se pare că era aproape în aceeași situație cu licența. Atunci am întrebat-o de ce nu există un proces sau un curs care să ne spună exact cum să facem licența, care să ne ducă ușor prin toți pașii, noi trebuind doar să ne concentrăm pe conținut și pe ceea ce vrem să facem. După acest gând am decis să caut asta – dar nu am găsit nimic asemănător.
La jumătate de octombrie, am îndrăznit să contactez un profesor cu care nu mai interacționasem în trecut, dar care preda tehnologia pe care sunt cea mai specializată. Am propus lucrarea, am zis ideea, mi-am luat angajamentul de a o face pentru februarie 2021. Drumul de creare al acestui produs a venit cu multe provocări. Pe toate le-am notat. Am ascultat toți ceilalți studenți din grupa domnului profesor, am notat și provocările lor și chiar am reușit să îi ajut când aveau nevoie – cu backgroundul terapeutic, nu cu cel tehnic!
7. Produsul și speranța
Cumva am reușit să îmi creez lucrarea, să o predau și să promovez – după 10 ani de când am început facultatea. Am crezut că dacă amân, va fi mai ușor mai încolo, dar în loc să mă stresez numai 6-9 luni cu licența, am trăit cu rușinea (față de mine, de prieteni și familie) și secretul (față de familie) timp de încă 7 ani.. Toți îmi spuneau că e doar o licență, nu e mare brânză. Că trebuie doar să lucrez la ea.. Dar lucrurile nu au stat cu adevărat așa.
Aveam nevoie de suport. Aveam nevoie de ceva mai intim, un spațiu în care să pot explora și să depășesc obstacole fără să trebuiască să îmi redefinesc personalitatea la fiecare întrebare. Fără să trebuiască să mă gândesc continuu „Dar eu ce fac cu viața mea?” !!!
Ar trebui să fie mult mai simplu! Ar trebui să putem crea ceva din pasiune și din dorință, cu entuziasm și curiozitate! În nici un caz de frica viitorului sau excludere/complexe de inferioritate față de cei din jurul nostru! Am văzut atât de mulți studenți pasionați care s-au oprit exact din cauza asta.. (am fost și eu unul din aceștia..). Majoritatea studenților trec prin stări din astea – puțini vorbesc despre ele..
Totuși, acum sper că lucrurile se pot schimba, pentru că fiecare moment oferă posibilitatea unei noi alegeri. Și pentru că ai ajuns să citești până și propoziția asta, sunt sigură că ceva a rezonat și cu tine. Eu am încrederea că și tu poți crea ceva fain! Abia aștept să aud și de la alții că procesul acesta le-a fost benefic. Și chiar dacă alegerea e să nu folosești produsul, sper că ai reușit să extragi măcar puțină speranță din toată povestea asta.